Azi e Ziua Mamei. Și fiica mea nici măcar nu m-a văzut vreodată…

Nu mai are niciun rost să sărbătoreşti Ziua Mamei atâta timp cât ştii că toate mamele care au fost separate de copiii lor nu se vor putea reîntâlni.

Ca mame ce suntem, ne luptăm pentru viitorul lor – un viitor în care casele de editură nu se vor închide fără motiv, iar cărțile nu vor fi arse ori aruncate de teamă să nu le găsească poliția.

Ne luptăm ca ei să crească într-o lume plină de încredere, în care libertatea de exprimare nu este o crimă. Facem astfel încât ei să-şi poată face vocea auzită când vor ajunge mari.

Acesta este motivul pentru care suntem separate de ei.

Și suntem mai pline de demnitate decât cele care sunt încă împreună cu copiii lor dar se pleacă în fața nedreptății.

Nu vor rămâne în urmă decât povești ce se vor cere repetate și o generaţie de copii căliţi de soartă…

Fiica mea nici nu m-ar cunoaște dacă m-ar vedea. În ciuda acestui fapt, ea va afla, într-o bună zi, de povestea noastră, din cărţile de istorie și de la alţii, la fel ca și ceilalți copii care nu-și cunosc mamele.

Că va fi peste 10 ani ori peste câteva luni, îi voi povesti eu însămi despre toate mamele care au născut singure în închisoare, de toate mamele care au fost arestate cu copiii scâncindu-le în brațe. Mamele cărora nu li s-a permis nici măcar să-şi alăpteze nou-născuții. Mamele care au fost concediate de la locul lor de muncă. Mamele care au făcut greva foamei. Femeile care și-au căutat soții răpiţi sau copiii pierduți. Pe toate acestea le numim „Mamele Sâmbetei”. Mă aflu de partea tuturor acelor mame. Iar tu, fiica mea, ești împreună cu toţi copiii dispăruți.

Efortul nostru nu va fi în zadar.

 

Acest articol este scris de jurnalista Arzu Yildiz, care traiește de 10 luni  in exil in SUA. Articolul a fost publicat in theglobepost.com, de ziua internationala a mamei, pe 14 mai.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *