Erdoğan: Güleniştii vor fi pedepsiți pe străzi dacă vor ieși din închisoare

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat, miercuri, la Ankara, într-un discurs public la masa de Iftar, la care au participat mai mulți politişti şi jandarmi că, dacă persoanele afiliate la mișcarea Gülen din Turcia sunt eliberate din închisoare după încheierea condamnărilor, poporul turc îi va „pedepsi pe străzi”.

Subliniind că a urmărit îndeaproape jurisprudența zilnică, Erdoğan a spus în discursul său: ‘’În cazul în care vor fi unii care vor ieși din închisori ispășindu-și pedeapsa, oricum națiunea noastră de fiecare data când îi va vedea pe stradă îi va pedepsi cum trebuie. Națiunea noastră îi va scuipa în față și acei trădători se vor îneca  în saliva națiunii’’.

În Turcia a avut loc o tentativă de lovitură militară, pe 15 iulie, în cadrul căreia  au fost ucise peste 240 de persoane și au fost rănite alte o mie de persoane. Imediat după tentativa de puci, guvernul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), împreună cu președintele Erdoğan, au acuzat vinovăția mişcarii Gülen. Fethullah Gülen neagă categoric orice implicare.

Potrivit unui raport al agenției de știri Anadolu de stat, dat publicității pe 28 mai, 154.694 de persoane au fost reținute și 50.136 au fost închise din cauza presupuselor legături ale mișcării Gülen cu tentativa de lovitură de stat eşuată.

„În închisori există în prezent 221.607 deținuți. Capacitatea penitenciarului este de 203.000, ceea ce le face cu 9% mai mult decât capacitatea”, a declarat secretarul adjunct al Ministerului Justiției, Basri Bağcı, luna trecută, declarând că unii deținuți trebuie să doarmă în schimburi.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *