Erdogan reprezintă o problemă pentru comunitatea internaţională

ihsan_yilmazPrimul Ministru Recep Tayyip Erdogan s-a întors la ideea de islamism politic deşi o respinsese în trecut. El a trecut imediat la implementarea planului său de a distruge mişcarea Hizmet, un plan pe care l-a croit cu mult timp în urmă.

S-a stabilit care sunt birocraţii simpatizanţi ai activităţilor umanitare desfăşurate de mişcarea Hizmet şi ai ideilor lui Fethullah Gulen şi s-a trecut treptat la îndepărtarea lor. În ciuda faptului că aceşti birocraţi au primit o educaţie occidentală de nivel înalt în şcolile conduse de mişcarea Hizmet, ei au fost înlăturaţi din posturi într-un mod tacit. Atunci când au intrat în posesia posturilor, aceștia le-au dobândit în mod obiectiv pe baza meritelor dobândite.Aria de activitate a școlilor este reprezentată de educație. Această curăţenie – care în mod clar reprezintă o practică discriminatorie potrivit oricărui criteriu legal – a împiedicat mai târziu birocraţii suspectaţi că ar simpatiza activităţile de voluntariat ale mişcării Hizmet, să primească alte posturi. Cu alte cuvinte, discriminarea a atins cea mai grosolană formă. Aceia care au absolvit şcolile conduse de mişcarea Hizmet au fost trataţi ca nişte suspecţi.

O dată cu apariţia scandalurilor de luare de mită şi corupţie făcute public pe 17 şi 25 decembrie, intenţia lui Erdogan de a distruge mişcarea Hizmet s-a transformat într-un plan de a o eradica în întregime.

 

De fapt, intenţia lui Erdogan de a distruge mişcarea Hizmet a fost demascată înainte de izbucnirea scandalurilor. Primul pas din planul său a fost acela de a închide şcolile de pregătire private (dershane), deoarece 20% dintre acestea sunt conduse de Hizmet. Atacul real însă al lui Erdogan la adresa mişcării a avut loc o dată cu începerea investigaţiilor pe 17 decembrie, el începând să facă din aceasta o ţintă. El a apelat la un instrument de propagandă sumbru folosind toate felurile de insulte, minciuni şi calomnii. În ultimele patru luni și jumătate a încercat să-l discrediteze, atace şi demonizeze pe Fethullah Gulen.

Pe lângă campania de propagandă care are scopul de a-l discredita pe Gulen şi mişcarea Hizmet, Erdogan a încălcat Articolul 138 din Constituţie, privitor la separarea puterilor, în efortul de a supune în întregime sistemul judiciar Guvernului. El a inventat un „stat paralel” pentru a înlătura din preajma sa pe oricine care îşi îndeplineşte îndatoririle legale. A demis din posturile lor mii de poliţişti, birocraţi şi membrii ai sistemului judiciar fără a efectua o anchetă legală în prealabil. Se estimează că în jur de 16.000 de funcţionari publici au trebuit să-şi părăsească posturile şi să îşi desfăşoare activităţile în alte provincii.

S-a intervenit în procesele judiciare. Procurorii şi judecătorii nu şi-au mai putut desfăşura activitatea. Indivizii înlăturaţi din posturile lor cu argumente nefondate au fost înlocuiţi cu indivizi despre care se spune că i-ar fi loiali lui Erdogan. Acestora din urmă li s-a cerut să ignore dovezile clare devenite publice şi să achite suspecţii de corupţie. Au existat inclusiv patru miniştri care au trebuit să-şi dea demisiile din cauza acuzaţiilor de corupţie.

În cele din urmă s-a început acoperirea treptată a cazurilor de corupţie.

 

Erdogan – care împreună cu fiul său au fost acuzaţi de implicarea în luare de mită în valoare de sute de milioane de dolari, împotriva lui existând dovezi evidente – nu a dorit ca procesul judiciar să-şi urmeze cursul normal, subminând sistemul judiciar independent. El a făcut tot ce a fost posibil pentru a-şi exercita şi răspândi controlul deplin asupra publicaţiilor media Astfel a încercat să-i reducă la tăcere şi să-i intimideze pe toţi ceilalţi. Ţinta lui a devenit Twitter-ul şi Youtube-ul. Primul a fost închis timp de săptămâni întregi, iar accesul la cel din urmă este încă restricţionat. În timpul acestui proces Erdogan, alături de micul său grup de ajutoare oligarhice a început să ameninţe jurnaliştii şi intelectualii. De asemenea, ei au încercat să provoace falimentul băncilor şi afacerilor conduse de grupuri dizidente.

Comunitatea internaţională nu a trecut cu vederea aceste practici anti-democratice şi nelegiuite. Astfel, administraţia lui Erdogan a primit critici dure. Prin eforturi inutile, ei au încercat să evite criticile venite din partea organelor Uniunii Europene şi ţărilor membre. Învăluiţi de acuzaţii de corupţie şi dare de mită, au încercat cu neruşinare să spună minciuna legată de „statul paralel,” susţind că mişcarea Hizmet încearcă să îi îndepărteze de la putere. Argumentele aduse de ei nu au convins însă UE, SUA şi restul lumii, devenind şi mai ridiculizaţi.

În mass-media internaţională au început să apară articole în fiecare zi care îi critică pentru că încearcă să acopere adevărul, adânciţi fiind până la gât în corupţie. În efortul de a încerca să atragă atenţia de la aceste critici dure aduse faptelor lor nelegiuite, ei au încercat să se ajute de minciuna că cercurile apropiate de mişcarea Hizmet induc în eroare UE, SUA şi mass-media internaţională.

Ei au mers până în punctul în care au pretins că oficialii UE care şi-au exprimat aceste critici au fost împinşi de la spate sau manipulaţi de aşa numita „structură paralelă.” Înafară de asta, Preşedintele Germaniei Joachim Gauck a fost denumit „Imamul german” al mişcării Hizmet pentru că a criticat Guvernul Turciei. Gauck a fost umilit şi la adresa lui s-au făcut glume pentru că în trecut a fost pastor. Ei au luat drept ţintă apoi organizaţiile internaţionale care au atras atenţia faţă de încălcările multor drepturi şi libertăţi, în special ale presei, încercând să le discrediteze în ochii publicului turc.

În efortul lor de a strânge sprijin naţional şi de a-şi consolida minciunile la adresa comunităţii internaţionale, ei au acuzat apropiaţi ai mişcării Hizmet de trădare şi spionaj fără a deţine dovezi. În cele din urmă, ei au început să se gândească la modalitatea prin care SUA l-ar putea extrăda pe Fethullah Gulen, deşi împotriva acestuia nu există nici măcar o investigaţie judiciară. Primul răspuns clar faţă de acest plan a venit din partea ziarului New York Times, care susţine democraţii şi reprezintă mentalitatea administraţiei lui Barack Obama. Ziarul a scris că cerinţa Guvernului turc a fost „o încercare stupidă şi cinică,” Erdogan încercând să implice alte ţări în treaba lui.

Toate aceste întâmplări fiind date, Erdogan şi ajutoarele lui trebuie să înţeleagă: comunitatea internaţională nu are nicio problemă cu Gulen şi mişcarea Hizmet. Dimpotrivă, comunitatea internaţională îl consideră pe Erdogan o problemă pentru Turcia. Acesta din urmă devenind din ce în ce mai autoritar, ignorând drepturile şi libertăţile şi transformând Turcia dintr-o ţară condusă de statul de drept, în una anti-democrată din Orientul Mijlociu.

 

Erdogan şi prietenii săi ştiu foarte bine că este foarte puţin probabil ca SUA să îl extrădeze pe Gulen în lipsa unor dovezi legale, înafară de cazul în care Turcia oferă nişte concesii politice şi comerciale majore.

Poate că asta a fost intenţia lor încă de la început. Ei vor cere Washington-ului să îl extrădeze pe Gulen fără niciun fundament concret, iar cererea lor va fi refuzată, după care vor lansa o campanie de propagandă sumbră, spunând: „Am cerut extrădarea lui, dar SUA nu a acceptat pentru că Gulen este aliat al acesteia.” După ce va pierde întregul sprijin internaţional, administraţia lui Erdogan se va folosi de această oportunitate pentru a-şi radicaliza sprijinul naţional.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *