Guvernul lui Erdogan nu-şi asumă răspunderea pentru accidentul mortal

 

Opt persoane au fost arestate luni în legătură cu tragicul accident minier din Soma, un district din provincia vestică Manisa. În acdrul acestuia şi-au pierdut vieţile 301 de mineri, însă niciun politician nu şi-a dat demisia până acum.

Minerii aflaţi în mină la momentul accidentului au fost asfixiaţi cu monoxid de carbon. Cauza focului nu este încă cunoscută.

 25 de indivizi au fost reţinuţi duminică, printre care Can Gurkan directorul companiei Soma Holding şi totodată vice-preşedintele acesteia, precum şi patronul acesteia, Alp Gurkan, acuzaţi fiind de producerea accidentului. Suspecţii s-au înfăţişat luni în fața Procurorului Şef, Bekir Şahiner.

 Şase persoane, inclusiv managerul de operaţiuni Akin Celik, care a participat la o conferinţă de presă pe data de 16 mai organizată de patronii companiei, au fost arestate. Ei sunt acuzaţi de decesul şi rănirea mai multor persoane din neglijenţă.

 În cea de-a doua parte a zilei de luni autorităţile l-au reţinut pe Ramazan Dogru, Directorul General al Soma Kömür İşletmeleri, astfel că numărul suspecților reținuți în decursul zilei s-a ridicat la opt.