Presa din Turcia: trecută la categoria „lipsa libertăţii” în lista efectuată de Freedom House

freedomhousePotrivit celui mai recent raport alcătuit de Freedom House, în Turcia a avut loc un declin major, făcând ca aceasta să intre în categoria „lipsa libertăţii.” Raportul, eliberat joi pentru a coincide cu data de 3 mai Ziua Libertăţii Presei, spune că în ultimul deceniu libertatea presei internaţionale a scăzut la cel mai mic nivel.

Conform raportului realizat de ”Freedom House,” declinul înregistrat de libertatea presei internaționale a fost provocat în mare parte de un regres major în câteva state ale Orientului Mijlociu, inclusiv în Egipt, Libia şi Iordania. Acesta mai subliniează și faptul că au avut loc eşecuri înregistrate de Turcia, Ucraina şi ţări din Estul Africii, precum şi deteriorări în mediul media relativ deschis din SUA.

 Cea mai mare schimbare numerică din Europa a avut loc în Turcia, arată raportul. Garanţiile constituţionale ale libertăţii presei şi exprimării sunt puse în practică doar parţial, fiind subminate de prevederi restrictive din Codul Penal şi Documentul Anti-Terorism.

Potrivit raportului, Turcia a rămas ţara care a condamnat la închisoare cei mai mulţi jurnalişti în 2013. De asemenea, libertatea presei a avut de suferit foarte mult în timpul anului când jurnaliştii au fost hărţuiţi şi asaltaţi în timp ce încercau să scrie despre protestele din Parcul Gezi din Istanbul. Sute de jurnalişti au fost concediaţi şi forţaţi să-şi dea demisia.

Pe lângă acestea, s-a demonstrat și că jurnalişti importanţi au fost concediaţi pentru că au încercat să abordeze chestiuni sensibile. Câteva exemple ar putea fi legate de negocierile dintre Guvern şi PKK, ori scandalurile de corupţie în care era implicat Primul Ministru Recep Tayyip Erdogan şi asociaţii săi, izbucnit în luna decembrie. Concedierile au demonstrat că între Guvern şi mulţi patroni de media există relaţii apropiate, dar şi că asupra jurnaliştilor se pune presiune oficial şi neoficial.

Freedom House a demonstrat că factorii economici pot juca de asemenea un rol cheie în limitarea independenţei mass-mediei şi diversităţii. În timpul anului libertatea presei a fost ameninţată de schimbarea patronilor publicaţiilor media în multe ţări, inclusiv în Turcia. În unele cazuri, arată raportul, tranzacţia în sine era opacă. În altele, noii patroni – în special cei apropiaţi de Guverne sau partide aflate la guvernare – şi-au pus amprenta pe scrierile editoriale sau au concediat staff-ul care a încercat să-şi exprime punctul de vedere.