Preşedintele Tribunalului loveşte în Guvern pentru încercarea de a submina autoritatea Curţii Supreme

hasimkilic

Preşedintele Curţii Constituţionale din Turcia, Hasim Killic a precizat că la adresa tribunalului pe care îl conduce s-au aduscritici politice „excesive.” Afirmaţia a avut loc vineri, în urma faptului că Primul Ministru Tayyip Erdogan a criticat recentele hotărâri judecătoreşti.
„Să spui că Curtea Constituţională acţionează pe baza unei agende de lucru politice sau să o învinuieşti că nu este patriotă este critică pură la adresa ei,” a spus Kilic în timpul unei ceremonii la care a luat parte şi Erdogan care părea zâmbitor şi care nu a mai participat şi la recepţia ulterioară.
Discursul necompromiţător al lui Kilic, transmis în direct pe unele canale TV ar putea intensifica relaţiile deja tensionate dintre Guvern şi sistemul judiciar.
Erdogan a spus luna aceasta că nu s-a supus unei hotărâri luate de tribunal în privinţa suspendării interzicerii Twitter-ului de către Guvern, fapt considerat de oponenţii săi ca o încercare de a pune capăt publicării unui număr mare de înregistrări audio care ar face Guvernul vinovat de corupţie.
O săptămână mai târziu, Primul Ministru a ignorat o altă hotărâre a Curţii Constituţionale prin care erau anulate unele articole ale unei legi ce avea scopul de a oferi Guvernului control mai sporit asupra unui corp judiciar cheie.
Acea lege a fost una dintre câteva alte măsuri pe care Guvernul le-a luat după ce s-a iscat un scandal de luare de mită în luna decembrie a anului trecut, când au avut loc raiduri ale poliţiei în care ţintele erau fiii de miniştri şi oamenii de afaceri apropiaţi ai lui Erdogan.
În discursul ţinut în cadrul unei ceremonii ce marca aniversarea deschiderii Curţii Constituţionale în Ankara, Kilic a criticat încercările Guvernului lui Erdogan şi politicienilor de a submina autoritatea Curţii, care a anulat recenta legislaţie care presupunea restructurarea Consiliului Suprem al Judecătorilor şi Procurorilor (HSYK).
Preşedintele Abdullah Gul şi Primul Ministru Erdogan au făcut parte de asemenea din publicul care a asistat la discursul critic ţinut de Kilic.
Respingând cu tărie acuzaţiile de politizare a Curţii Supreme, Preşedintele Tribunalului a spus că Curtea Constituţională nu se va supune niciunui ordin şi nu va accepta să primească instrucţiuni din partea nimănui, o remarcă ce mulţi consideră că i-a fost adresată lui Erdogan.
„Curtea Constituţională, în conformitate cu legea constituţională, revizuieşte şi analizează deciziile şi legislaţia propusă de corpul executiv. Din acest motiv, orice decizie pe care o ia are implicaţii politice în mod normal. Luând acest fapt în considerare, acuzarea Curţii Supreme că este politizată nu are niciun sens,” a afirmat Kilic privitor la dezbaterile existente privitoare la rolul Curţii în sistemul politic.
În ceea ce priveşte interdicţiile din domeniul site-urilor de socializare, Kilic a spus că nicio ţară nu se poate opune progreselor tehnologice care aduc cu ele un impact de durată asupra societăţilor.
El a mai adăugat şi că după ce Guvernul a blocat Twitter-ul, utilizatorii au găsit cu uşurinţă metode de a-l sfida, ceea ce a făcut ca interdicţia să fie inutilă.
În cele din urmă Kilic a spus că nu are niciun plan de a candida la alegerile prezidenţiale ce urmează să aibă loc în curând.