‘Sunt profesor, nu terorist!’

gokhan acikkollu

İn ultimele zile columniștii diferitelor ziare din Turcia primesc din ce în ce mai multe scrisori de la profesorii concediați. Columnistul Ahmet Takan de la ziarul Yenicag spune că toți profesorii se plâng de acelaşi lucru: nedreptatea. El încearcă să transmită mesajele, păstrând în același timp anonimatul celor ce trimit. İată una dintre scrisorile primite:
’’Eram profesor de matematică la o școală gimnazială și am fost dat afară prin decretul nr.672, emis în data de 1 septembrie. Nici măcar motivul concedierii nu-l cunosc. Cel mai rău este faptul că am fost concediat din meseria pe care o iubeam, fără a mi se da nici cele mai mici detalii, iar acum zac în aceeași celulă cu infractorii. Peste zece zile, soția va aduce pe lume copilul nostru, iar eu în loc să mă bucur de acest moment, stau să-mi demonstrez nevinovăția. 
Nu am nicio legătură cu mişcarea din care sunt acuzat că fac parte. Nu am studiat la vre-o școală de-a lor și nici nu am predat în vre-o instituțuie a mișcării. De asemenea, nu am luat parte la nicio manifestare socială sau culturală de-a lor. Presupun că excluderea mea ar avea legătură cu un cont pe care l-am deschis la Bank Asya. Suma depusă a fost de1478 lire (400 euro) și a fost valabilă doar pentru două luni. Țină să menționez că nu știam că banca la care am avut deschis contul aparține simpatizanților mișcării Gulen. Acest lucru l-am aflat recent. Din cunoștințele mele, banca lucra în acord și în conformitate cu cerințele legale. 
Eu sunt profesor, nu terorist! Vreau să se demonstreze cât mai repede că sunt nevinovat, pentru a mă putea întoarce la elevii mei.”

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *