Imamii erdoganişti îi spionează pe simpatizanții gülenişti din România

Site-ul de știri  theblacksea.eu  a difuzat sâmbătă un material amplu, în care  se dezvăluie cum o serie de imami din cadrul Direcției Problemelor Religioase din Turcia (Diyanet) i-au spionat pe mai mulţi simpatizanţi ai învățatului turc Gulen și ai mișcării inspirate de el.

Potrivit sursei, a fost dezvăluită o comunicare transmisă de consilierul turc pe probleme religioase din București, Osman Kilic, către Diyanet, la Ankara, pe 27 septembrie 2016 –în contextul situaţiei de după lovitura de stat eşuată din iulie 2016.

Documentul menţionat cuprinde o listă de 11 școli şi grădinițe, precum și o universitate, toate făcând parte din instituțiile de învățământ Lumina, ale căror activităţi în România datează din anul 1994.

„Ambasada Turciei la București ne-a raportat că «nu deţine nicio informație» cu privire la aceste legături cu Diyanet. În ciuda acestui fapt, mai multe documente provenind din aceeași sursă de memorie cache, interceptată de către Rețeaua Europeană de Investigații şi Colaborări, au fost confirmate de către alte misiuni diplomatice ale Turciei”, se susține în materialul publicat pe site-ul de ştiri.

Au fost lansate acuzații grave, cum că Ambasada Turciei încearcă să blocheze eliberarea de documente absolut necesare cetățenilor turci, precum și faptul că le anulează pașapoartele – forțându-i să rămână în România. În plus, mai mulţi părinți au fost şantajaţi, fiind constrânşi să-şi retragă copiii de la școlile Guleniste“, se mai recizează pe theblacksea.eu.

Monitorizare la nivel mondial întreprinsă de guvernul turc

Un raport publicat vineri de către revista germană Der Spiegel a dezvăluit detalii cu privire la activitățile de spionaj ale Turciei îndreptate împotriva simpatizanţilor din întreaga lume ai mișcării inspirate de Gülen.

Der Spiegel a evaluat în felul următor telegramele diplomatice conținând informații adunate de misiunile diplomatice turcești din 35 de țări: „ambasadele turcești din Nigeria, Australia, Kenya și Arabia Saudită au efectuat rapoarte pentru fiecare dintre școlile acestor țări, în privinţa cărora existau bănuieli că ar fi fost afiliate la mișcarea lui Gülen. Ambasadele au documentat organizațiile în care sunt implicaţi susținătorii lui Gülen, precum și sursele mass-media cu care ţin legătura. De asemenea, s-au reliefat relațiile presupușilor susținători cu fiecare guvern al fiecărei țări.“