Trei eleve britanice dispărute par să se fi alăturat grupării SIIL în Raqqa, Siria

ingiliz kizlar
 
Este posibil ca trei eleve britanice, date dispărute pe 17 februarie şi despre care se crede că s-ar fi alăturat grupării SIIL, să se fi aflat noaptea trecută într-o casă din oraşul Raqqa, Siria.
 
Despre cele trei fete se crede că au trecut graniţa din Turcia către Siria prin oraşul Arai. Un reporter din cadrul Sky News, Marea Britanie a spus: „Ni s-a zis, prin intermediul unor surse foarte bune din Raqqa, că ele sunt acolo şi că se află sub controlul SIIL.”
 

Shamima Begum şi Amira Abase, ambele în vârstă de 15 ani, şi Kadiza Sultana, 16 ani, care au mers la aceeaşi şcoală din Londra, au fost date dispărute pe 17 februarie, după ce s-au îmbarcat într-un zbor din Gatwick către Istanbul. Ele au zburat către Turcia în aceeaşi zi, iar Poliţia crede că au ajuns în cele din urmă în Siria.
 
 
Fetele au apărut într-o înregistrare pe camerele de luat vedere din Istanbul. Înregistrarea dată publicităţii pe 1 martie arată că cele trei eleve britanice care au ajuns să fie pe primele pagini ale ziarelor internaţionale luna trecută, au fost văzute aşteptând într-o autogară din Bayrampaşa din Istanbul timp de 18 ore înainte de a urca într-un autobuz.