Turcia interzice cadrelor universitare să parasească țara

YÖK

În urma loviturii de stat eșuate, Autoritatea  Consiliului Superior al Educației  (YÖK) a interzis profesorilor sa efectueze drumuri în afara granițelor, până la o notă ulterioară.

Potrivit televiziunii de stat TRT, autoritatea mai sus menționată a solicitat universităților să anuleze toate călătoriile în străinătate și să ceară reîntoarcerea de urgență a celor aflați în astfel de deplasări.

Raportul vine la o zi după ce instituția în cauză a cerut demisia a 1577 de cadre didactice didactice din cadrul universităților din Turcia.

Pe de alta parte rectorii Universităților , ,  şi au fost demiși din funcții, anuntat aseara de la YÖK.

În data de 15 iulie a.c., Turcia a trecut printr-o lovitură de stat eșuată, în urma căreia și-au pierdut viața peste 200 de persoane.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *