Ulaș a alergat fără întrerupere timp de10 minute. Inima îi bătea foarte tare când a juns la malul râului Marița (Evros). Bilal a umflat barca gonflabilă și a lăsat-o în apele învolburate și noroioase ale râului.
Într-o seară răcoroasă de octombrie, Ulaș a ieșit pe ușa penitenciarului Silivri. Fratele său mai mare îl aștepta la poarta închisorii. Mai întâi l-a privit lung și apoi l-a îmbrățișat. S-a uitat la fața lui trasă și la părul încărunțit, în cele șase luni petrecute după gratii. Slăbise cel puțin 10 kilograme. Fratele său arăta precum un copil, la cei 38 de ani.
Ulaș era fericit că-și va revedea fetița de 3 ani. Pe drumul spre casă, nu-și putea stăpâni lacrimile și teama. Nu știa motivul pentru care a fost arestat, așa cum nu știa nici motivele pentru care fusese eliberat. Nu avea nicio siguranță că într-o altă seară nu va fi luat, din nou, de acasă.
Infracțiuni comise: participarea la înmormântarea unui vecin și la marșul de 1 Mai
După tentativa loviturii de stat, din 15 iulie 2016, cea mai frecventă acuzație adusă opozanților guvernului, a fost aceea de a fi „membru al organizației teroriste”. Ulaș era judecat în aceleași dosar cu jurnalistul german, Meșale Tolu.
Singurul lucru pe care-l cunoștea despre acuzatiile aduse persoanei sale erau declarațiile din rechizitoriu: „Cu toate că prefectura a interzis ieșirea în stradă de 1 Mai, s-a aflat la Beșiktaș pentru organizarea Zilei Internaționale a Muncii, care urma să aibă loc în Piața Taksim și a participat la înmormântarea unui tânăr socialist din cartierul sau, decedat în Rojava, în timp ce lupta împotriva ISIS.”
În rechizitoriu erau adăugate două fotografii ale lui Ulaș, cu privire la acuzatiile aduse. În timp ce-și analiza dosarul, singur în celula sa de câțiva metri pătrați, nu putea întelege de ce participarea la înmormântarea unui vecin si la o sarbatoare, celebrata în toată lumea, sunt considerate delicte.
Directivă de la poliție la patron: Nu-l angajați pe acel terorist
El și-a petrecut prima noapte liberă îmbrățișandu-și fetița si spunându-i povesti neadevarate despre locul în care a fost închis. A doua zi s-a dus la vechiul loc de muncă, unde lucra înainte să fie arestat. Ulaș era distribuitor de băuturi și cipsuri.
Colegii de muncă l-au întâmpinat bucurosi. El le-a povestit, pe scurt, despre cele 6 luni petrecute în închisoare. Deși erau bucuroși să-l vadă, se citea pe fețele lor că ceva e în neregulă. Era de înțeles că aveau ceva să-i spună: ”„Cu puțin timp în urmă a fost poliția aici. I-au dat indicatii patronului: „Dacă vine Ulaș aici, să nu-l mai angajați. El este terorist.”
Ulaș a plecat de lângă colegi și s-a plimbat singur printre străduțe. Tocmai când iși aprindea o țigară, i-a ieșit în cale un autoturism de culoare gri, marca Volskwagen.
Una dintre cele patru persoane aflate in masina i-a spus; „M-ai recunoscut, Ulaș? Eu sunt Ahmed.”
Ulaș recunoscuse și vocea și mașina cu care a fost dus în seara în care i-au invadat casa și l-au dus la secția de poliție. Ahmet era cel care-l interogase si îi ceruse să divulge numele tuturor socialiștilor din cartierul său.
„ Ai crezut că ai scăpat? ”
Au coborât din mașină. I-au cerut lui Ulaș să urce, arătând spre armele de la cingători. Unul dintre ei a strigat: „Dacă ai iesit din închisoare, crezi că ai scăpat ?”
Din bancheta din spate se auzeau înjurături, amenințări și pumni. Când i-au înjurat fata, Ulaș i-a lovit și el cu pumnul. Plin de sânge, l-au aruncat pe marginea drumului. Acesta, căzut pe trotuar, a început să plângă. Când a ieșit din închisoare se bucurase că totul s-a sfârșit. De fapt, răul de abia începea.
În noaptea aceea ar fi dorit să se adăpostească în brațele fetiței sale, dar nu îndrăznea să-i ceară fostei soții să retrăiască aceeași teamă ca în noapte arestării. Și-a închiriat o cameră la hotel și și-a luat câteva beri. Nici el nu știa cât timp a plâns și câte țigări a fumat.
A doua zi a decis să-și caute de muncă și să înceapă o viață nouă. S-a dus la Casa de Asigurări Sociale și a depus niște documente. Când a ieșit din clădire, o mașină Ford Connect s-a oprit în calea sa. Din nou alți polițiști. Ahmet nu mai era printre ei. I-au cerut din nou să colaboreze cu ei, i-au cerut să divulge niște nume, l-au amenințat. În acea zi și-a dat seama că nu-l vor lăsa în pace niciodată. Și-a adus aminte de tortura din închisoare, lucru care l-a determinat să decidă să părăsescă Turcia. S-a hotărât să plece în Germania, dar avea interdicție de a părăsi țara. Atunci i-au venit în minte traficanții de persoane. Fără să aiba vreo destinatie anume, a pornit spre cartierul Aksaray din Istanbul, loc unde abundă populația siriană și unde își fac veacul traficanții de persoane. După mai multe cercetări, a găsit un traficant pe nume Bilal din Mardin, un bărbat de vreo 30 de ani, scund și slab. Bilal era o persoană care vorbea repede, mereu cu ochii în patru și care nu-ți inspira deloc încredere. Neavând alte alernative, Ulaș s-a încrezut în tânărul care i-a spus că trecea clandestin, săptămânal 12 persoane din Turcia în Grecia, pe râul Marița. Acesta s-a înțeles cu Bilal, în schimbul a 2500 de dolari.
Într-o zi de noiembrie, a primit vestea cea mare de la Bilal. Peste 3 zile urma să treacă graniță. Ulaș avea emoții și îi era frică. S-a întrebat ce i se putea întâmpla mai rău: să fie prins sau să se înnece în apele Mariței.
Râul Marița : una dintre cele două porți de scăpare
Prof. Neşe Özgen, sociolog si cadru universitar la Universitatea Macedoniei din Salonic, cercetează sitația imigranților. Aceasta a declarat că cei care traversează Turcia, să ajungă în Europa, au două alternative: „traversează râul Marița prin anumite puncte stabile, sau pe ruta insulelor din Marea Ege; nordul insulelor Lesbos și ieșirea în insulele Samos și Kos”. Ozgen a afirmat că: „în urma Acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, ruta Balcanilor avut o scădere dramatică. Am observat că și restul rutelor au fost închise din motive de securitate.”
În primele șase luni ale anului 2018, numărul celor care doreau să treacă în Grecia, traversând râul Marița depășea 10 mii de persoane. Din cauza curenților foarte puternici a crescut și numărul victimelor. Nu există o evidență oficială a numărului celor care și-au pierdut viața încercând să traverseze apele Marița, pentru a ajunge în Grecia. Numărul de decese, reflectat în presă, este în jur de 30 de persoane, în mare parte femei și copii.
Özgen a mai vorbit și despre numărul de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera: “De obicei, înmulțim cu patru sau cinci numărul statisticilor oficiale. Numărul mare se datorează nu numai refugiaților care au plecat din cauza războiului, ci și celor care au fost forțați să imigreze sau au plecat bunăvoie în căutarea unei vieți mai bune” a precizat sociologul.
Libertate sau moarte
În ziua cea mare, Ulaș și alți patru indivizi, însoțiți de călăuza Bilal au pornit la drum, din Istanbul. Pe parcursul celor trei ore, cât a durat călătoria până la Edirne, și-a cunoscut tovarășii de drum: doi membrii ai mișcării Guleniste, un sirian fugit din calea războiului și un kurd care fusese condamnat la 3 ani de închisoare sub acuzația de a fi membru PKK. De-a lungul călătoriei, Ulaș a privit îndelung barca gonflabilă care era în portbagaj. „În această noapte barca aceasta gonflabilă mă va duce ori la libertate, ori la pieire” se gândea el.
Când au ajuns la satul de frontieră Tayakadın, era trecut de miezul nopții. Conform regulilor impuse de călăuza Bilal, fugarii aveau voie să-și ia la ei o punguță cu un tricou și o pereche de ciorapi. Nu aveau nici timp și nici posibilitate să ia ceva cu ei. Ulaș își pusese în pungă un pachet de țigări și o brichetă. După ce au coborât din mașină au parcurs un drum anevoios până la fâșia de la graniță. Ploua torențial. De teamă să nu fie prinși de patrule s-au ascuns ba în plantațiile de orez, ba s-au luptat cu pământul noroios. Le-a luat o oră și jumătate să ajungă la graniță.
După ce a urmărit un timp patrula militară, Bilal le-a spus camarazilor săi: ”să nu vorbiți, să nu rămână nimeni în urmă. Veți alerga pânâ când mă voi opri eu”. Timp de 10 minute Ulaș a alergat fără oprire,…Acele 10 minute i s-au părut mai lungi decât cele 6 luni petrecute în închisoare. Când au ajuns la malul Mariței, simtea că inima o să-i iasă din loc. Traficantul Bilal a umflat barca gonflabilă și a lăsat-o în apele învolburate și noroioase, umflate de ploaie. Cei cinci fugari și-au luat locul în barcă. Bilal și încă două persoane s-au pus să vâslească în apele învolburate ale râului pentru a ajunge pe partea opusă, o distanță de 30-40 metri. De câteva ori au fost cât pe ce să se răstoarne. După 15 minute de luptă cu viața au ajuns în Grecia, la marginea satului Nea Vyssa. Ulaș s-a gândit „să-mi aprind o țigară înseamnă libertate pentru mine” dar a realizat că-și scăpase țigările în apele Mariței.
Trebuiau să-și găsească un adăpost înainte să fie prinși de poliția elenă. Au dormit cu teamă dar cu speranță, în vestiarul unui stadion al unei echipe amatoare de fotbal.
Arest preventiv în Grecia
A doua zi Bilal i-a urcat pe călători în tren și i-a trimis unui alt traficant din Atena. Dar, cu trei stații înainte de a ajunge în capitală, Ulaș a fost trezit de niște voci care vorbeau în altă limbă. În fața lui stătea un polițist. Călătoria care începuse cu speranță s-a finalizat într-o celulă de detenție în care erau alte 50 de persoane de origine afgană, siriană și pakistaneză.
Timp de 3 zile a rămas nemâncat și nebăut, într-o celulă fără pat. Mai apoi, poliția i-a luat declarația prin intermediul unui traducător. Le-a spus polițiștilor că a fost judecat și arestat din motive politice și că dorește să plece în Germania, unde intenționează să ceară azil. A fost eliberat după declarația sa.
Ulaș l-a găsit pe traficantul Baran, al cărui nume i l-a dat Bilal. Baran era sirian de origine kurdă, care știa puțină turcă. Era înalt, avea o cicatrice pe față și era lejer ca un cetățean grec. Acesta i-a propus lui Ulaș două alternative: fie să fugă pe uscat, fie pe cale aeriană. “Dacă alegi calea terestră trebuie să te trimit, pitit sub un tir. Dar, în acest mod, au murit multe persoane. Sau te pot trimite în portbagajul autobuzelor, dar mafia sărbă sau albaneză îți poate crea probleme. Avionul este mai scump dar e cel mai sigur” i-a spus sirianul.
Traficantul Baran i-a luat lui Ulaș 6500 de dolar pentru un buletin grecesc. Asfel, după o drumeție dificilă dar cu buletin grecesc și fără pașaport ar fi putut ajunge în Germania. Libertatea era strâns legată de asemănarea sa cu cel din buletinul grecesc.
Ulaș a încercat să se asemene cu persoana din cartea de identitate. Și-a schimbat tunsoarea, s-a bărbierit și ca să nu atragă atenția ofițerilor de la aeroport și-a schimbat expresia facială, în așa fel încât să semene cât mai mult cu cea din cartea de identitate. A urcat în avion fără nicio problemă. Avionul și-a luat zborul, Ulaș a aterizat în Germania. Se simțea liber. Își făcea planuri despre noua viață. Bucuria sa a ținut până la ghișeele de control ale actelor de identitate…
Silivri era paradis în comparație cu aici
Ulaș i-a înmânat ofițerului cartea de identitate, fără să știe măcar numele pe care-l avea în act. Mai mai să-i sară inima din loc. Ofițerul l-a privit pe Ulaș, apoi s-a uitat la buletin, din nou la Ulaș și din nou la buletin. A pus cartea de identitate la aparat pentru verificare și atunci s-a auzit sunetul care i-a spulberat toate visele lui Ulaș. Buletinul pe care dăduse 6500 de dolari era înregistrat la acte furate. L-au luat pe Ulaş și l-au dus într-o cameră. Nu știa nici engleză, nici germană. Din gură i-au ieșit doar trei cuvinte: „Kurdisch, Turkey, Politik.”
Când credea că totul s-a sfârșit și că este liber, s-a trezit într-o altă celulă. Gândindu-se la cât de ghinionist este, a adormit. Dimineța a fost trezit de polițiști. A fost scos în fața instanței. Instanța a hotărât că infracțiunea comisă a fost să prezinte ofițerului de la aeroport o cartea de identitate furată, care aparținea unei persoane de cetățenie greacă. Povestea lui Ulaș, care a crezut că va fi liber odată ce a ieșit de pe ușa penitenciarului Silivru, s-a finalizat într-o altă închisoare. A stat în aceeși celulă cu doi străini ale căror limbă nu le cunoștea; un italian și un german. Nu a putut mânca mai nimic, în afară de un polonic de paste cu sos, pe care le-a asemănat cu mâncare pentru câini. A refuzat să mânânce mai ales salamul despre care spune: „Încă îi mai simt mirosul dezgustător”. I-au lipsit în detenție mai ales țigările și ceaiul. Stătea închis 23 de ore pe zi și când era scos în curte, deși îngheța de frig, mergea pentru a face mișcare. La fiecare ocol al curții își spunea: „Silivri era paradis în comparație cu locul acesta”.
După o lună și jumătate fost scos în instanță. A fost trimis în tabăra pentru refugiați, la fostă fabrică din satul Neuffen din Stuttgard. Potrivit lui Ulaș, membrii mișcării guleniste, care au figit din Turcia, au primit permise de ședere, de muncă, permise de conducere destul de repede, pe când el nu beneficiat de niciun drept. Autoritățile germane nu au răspuns încă la cererea lui Ulas. Cu cei 320 de euro pe care îi mai are în buzunar, Ulaș încearcă să-și continue viața, în zona ca fiind „închisoarea deschisă”.
Cu banii primiți de la stat își permite doar două mese pe zi, micul dejun și cina. Mâncărurile și le gătește în bucătăria taberei în care rămâne. Cel mai des face menemen, clasicul bucătăriei turcești, cartofi prăjiți sau fierți și paste.
Potrivit avocatului său, eliberarea permisului de muncă și a celui de șederea poate dura ani. Acum Ulaș se străduie să învețe limba germană. În satul unde se află tabără face plimbări lungi cu căștile în ureche, încercând să memoreze cuvinte în germană.
De frică, familia nu ține legătură cu Ulaș. În satul Neuffen are doi prieteni cu care petrece mult timp. Unul este Elif, de origine kurdă, care a emigrat din Turcia și care s-a stabilit cu ani în urmă în Germania. Celălalt, pe numle Uli, este localnic al satului Neuffen. Cu Elif discută despre plaiurile natale pe care au fost nevoiți să le părăsească, încercând să-și aline asfel dorul. De la Uli încearcă să învețe cultura Germaniei, unde visează să trăiască ca om liber.
Potrivit datelor Oficiului Germane pentru Imigrări numărul de solicitanți de azil al cetățenilor turci veniți din Turcia în Germania, în 2018, a crescut 28 % față de anul trecut. 4329 de persoane venite din Turcia au solicitat azil în Germania,în primele șase luni ale anului 2018. Dintre toate solicitările depuse, până în luna aprilie, au fost acceptate numai 42.
TUNCA ÖĞRETEN, 2018-09-20
gazete.taz.de
