‘Mulţi actori faimoşi au fost reduşi la tăcere fiind ameninţaţi cu concedierea’

levent uzumcu actor

Actorul Levent Uzumcu, cunoscut pentru faptul că se opune cu înverşunare Guvernului, afirmă că a fost cenzurat de către Partidul AK aflat la guvernare.
În urma protestelor anti-guvern din 2013 pentru „Parcul Gezi,” actorul Levent Uzumcu a atacat Guvernul pentru represiunea care a dus la victime şi la astuparea vocilor celor care doreau să-şi exprime părerile. Uzumcu a fost unul dintre artiştii care au ieşit în stradă în timpul protestelor pentru a-şi arăta solidaritatea.
Potrivit renumitului actor, în urma demonstraţiilor artiştii s-au confruntat cu o campanie de defăimare. „Nu există niciun artist care nu a partipat la protestele Gezi.
Sistemul (organizaţia) în care artistul îşi desfăşoară activitatea în prezent îl ameninţă cu concedierea. Pe artişti i-a aşteptat luarea unei alegeri foarte dificile în urma protestelor: fie îşi ţineau gura şi nu criticau politicienii, fie optau pentru bani sau alte lucruri…”
După atitudinea adoptată în privinţa protestelor Gezi, el a observat că directorii unui număr mare de companii de presă îi făceau pe artiştii care au protestat să le fie teamă.
El explică faptul că „patronii grupurilor de presă cred că dacă îl angajează pe Levent vor fi persecutaţi prin inspecţiile pe motiv politic,” cum ar fi inspecţiile din presă, criticate pentru că au încercat cu disperare să găsească nereguli, ceea ce face ca patronii de presă să nu mai dorească angajarea actorilor care au ceva de spus împotriva Guvernului.