Asociația Magistraților și Judecătorilor din Turcia: ‘’Nimeni nu poate stinge spiritul juridic’’

yarsav

În urma decretului publicat în Monitorul Oficial, mii de instituții au fost închise, printre care și Asociația Magistraților și Judecătorilor (YARSAV). Aceasta a reacționat dur la decizia luată, spunând că nimeni și nimic nu poate înăbuși spiritul juridic. Conform declarației, YARSAV menționează:

 

”Pe lângă faptul că lupta pentru democrația, superioritatea și independența justiției, YARSAV nu a intreprins nicio acțiune înafara legii. De asemenea, aceasta a  organizat ședințe și simpozioane naționale și internaționale care au venit în sprijinul valorilor mai sus menționate. Oricine are funcția de judecător sau procuror poate deveni membru YARSAV.  Organizația nu este interesată de alte aspecte în afara celor profesionale ale membrilor săi și nu are acces la informații privind viața personală a acestora.

YARSAV își desfășoară întreaga activitate în mod transparent și respinge acuzațiile conform cărora ar avea legătură cu „organizația nou apărută, sub numele de FETO”. Daca s-ar închide toate organizațiile ce au membri simpatizanți ai dlui Gulen, nu ar mai ramane niciuna în Turcia. 

Încercarea de a închide YARSAV reprezintă începutul unei acțiuni ce are în vedere neutralizarea tuturor celor care sunt împotriva regimului actual, a oamenilor de știință, precum și a tuturor organizațiilor civile democratice. Facem apel tuturor persoanelor și instituțiilor care cred în valorile și superioritatea democrației și a justiției, să lupte alături de noi’’.

În primul decret semnat de la instituirea stării de urgenţă, preşedintele Erdogan a decis închiderea a peste 2.000 de şcoli şi de fundaţii particulare. De asemenea, au fost închise 15 universităţi şi 35 de unităţi medicale suspectate de legături cu mişcarea Gülen. 19 sindicate au fost scoase în afara legii.