Turcia votează pe 16 aprilie transformarea regimului politic

 

Aproximativ 55 de milioane de alegători turci sunt chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa prin referendum asupra propunerii de modificare a Constituţiei ce ar transforma ţara din regim parlamentar în regim prezidenţial.

Schimbările prevăzute în inițiativa de modificare a Constituției turce sunt:

Abolirea funcţiei de premier. Preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură.

Președintele va putea să exercite puterea executivă fără să țină cont de parlament, prin emiterea de decrete cu forță de lege, dar care ulterior vor putea fi revizuite sau abrogate de către legislativ.

Șeful statului va numi rectorii universitățile, precum și pe patru din cei 13 membri ai Consiliului Superior al Judecătorilor și Procurorilor, precum și pe ministrul justiției și pe secretarul său de stat, care fac și ei parte din acest organism însărcinat cu numirea judecătorilor și procurorilor, în timp ce parlamentul va numi 7 membri.

Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică.

Preşedintele va putea oricând să dizolve parlamentul, iar atât președintele, cât și Marea Adunare Națională vor putea să convoace alegeri anticipate

Numărul membrilor Parlamentului creşte de la 550 la 600, iar vârsta minimă este coborâtă la 18 ani.

Va fi creat un post de vicepreședinte, care să fie un reprezentant al șefului statului și la nevoie să-l înlocuiască. Dar acest al doilea om în stat nu va mai fi președintele Marii Adunări Naționale, cum prevede actuala Constituție.

Parlamentul și președintele țării vor fi aleși prin vot universal într-un scrutin desfășurat în aceeași zi la fiecare cinci ani, primele alegeri urmând să se desfășoare pe 3 noiembrie 2019, organizarea concomitentă a alegerilor prezidențiale și legislative mărind șansele de victorie ale partidului președintelui.

Președintele va putea avea cel mult două mandate de cinci ani fiecare. Totuși, dacă parlamentul convoacă alegeri anticipate în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui în funcție, acesta din urmă va putea candida din nou, iar dacă câștigă începe un nou mandat de cinci ani, mandatul întrerupt de anticipate nemaifiind luat în calcul.

Presedintele poate fi demis de Parlament. În prezent, el poate fi pus sub acuzare de Legislativ pentru tradare.