Octogenar condamnat la 7 ani de închisoare pentru insulte aduse lui Erdoğan

Un bărbat în vărstă de 78 de ani a fost condamnat la 7 de închisoare pentru insulte aduse preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, și ministrului apărării, Hulusi Akar. Octogenarul este acuzat că publicat pe rețelele de socializare ”insulte împotriva Președintelui statului ” și ”insulte împotriva funcționarilor publici”.

Inițial, Curtea Penală Anadolu l-a condamnat pe Ali Ergin Güran la 8 ani și 2 luni de închisoare pentru insulte aduse președintelui țării, pe rețelele de socializare.

La prima audiere, înculpatul a declarat că nu își amintește să fi postat insulte pe rețelele sale de socializare, că contul său personal a fost spart, fiind nevoit să-și schimbe parola de trei ori. Güran a cerut să fie eliberat, declarând că nu a comis nicio infracțiune în mod intenționat.

Ulterior, cazul a fost mutat la Curtea de Apel. Procurorul, luând în considerare vârsta înaintată a acuzatului, a hotărât reevaluarea dosarului și anularea deciziei.

Instanța a fost revocată, formându-se un nou comitet, care a decis condamnarea octogenarului la 7 ani de închisoare, motivând că nu există probe suficiente pentru o reducere mai mare a sentinței.