Cunoscutul economist Mahfi Eğilmez în articolul din blogul său personal a subliniat că a remarcat că persoanele din Turcia care au fost instruite în cultura occidentală suferă de sindromul epuizării personale. Aceste persoane care nu au siguranța zilei de mâine, își trimit copiii să studieze în afară și, dacă au prilejul vor să se stabilească cu toții în străinătate. Articolul fostului subsecretar al Trezoriei sună astfel:
„Termenul a fost introdus de Herbert Freudenberg, în engleză burnout (a arde, a se face scrum) care se manifestă prin oboseală, respingere,indiferență,în turcă este cunoscut drept sindromul epuizării. În turcă sindromul epuizării este mult mai bine definit ca fenomen decât în engleză : burnout. Sindromul epuizării reprezintă o consecintă între nepotrivirea dintre cerințe, așteptări, realizări și satisfacția personală.
Chiar dacă acest sindrom diferă de la un individ la altul, este frecvent întâlnit la persoanele care se dedică cu totul locului de muncă, care depun un efort foarte mare și nu văd în schimb nicio răsplată (fie salariu,satisfacție,premiu, apreciere).
Sindromul epuizării se manifestă în 3 etape
1) Epuizarea emoțională: În general apare sub forma de a fi nemulțumit de munca depusă iar persoana obosește foarte repede la locul de muncă.O astfel de persoană are dureri fizice( dureri de cap și de stomac),oboseală, moleșeală și lipsa de energie.
(2) Detașarea: În general apare când nu există satisfacție în urma muncii depuse și are care are ca rezultat subestimarea oamenilor sau clienților cu care lucrează, se comportă nepoliticos cu oamenii și astfel îndepărtându-se ideatic de munca.
(3) Pierderea concentrației: Scăderea interesului pentru muncă și lipsa randamentului. Cu cât persoana încearcă să remedieze situația, prelungind orele de lucru voluntar sau prin folosirea de medicamente, cu atât capacitatea de muncă scade și mai mult.
Simptomele sindromului burnout includ simptome cum ar fi tulburări de somn, oboseală, scăderea concentrației, iritabilitate, suprareacție la evenimente. În plus, la unele persoane pot apar simptome precum rușinea sau introvertirea care sunt cauzate de neîncrederea în sine și munca depusă.
Sindromul epuizării este o problemă psihologică și din acest motiv este o problemă legată de individ. Și deoarece acest lucru se reflectă în mediul social, devine problemă socială.
De exemplu în societatea turcă, persoanele educate în cultura occidentală suferă de acest sindrom al epuizării. Pentru că nu se simt cu adevărat aparținând acestei societăți. Sunt foarte puțini care cred că pot să facă ceva aici și să muncească în țară printre cei care și-au trimis copiii să studieze în străinătate. Cea mai mare parte dintre ei , doresc să șă-și trimită copiii în străinătate și să să se stabilească acolo. Cu alte cuvinte, este o admosferă în care ei spun ”noi nu am putut merge, măcar copiii noștri să se salveze„. Unii încearcă să obțină drept de ședere prin cele mai improbabile locuri și, dacă este posibil, încercă să ia și cetățenie.
Acum 20 de ani cei care veneau din Europa și treceau noaptea prin Bulgaria și România se întristau și spuneau „Sărmanii oameni nu au curent electric și stau în întuneric”. Acum însă se solicită șederea chiar și cetățenia dacă este cazul.
Și în trecut au existat cei care au avut o tendință similară, dar această tendință a fost aproape neobservată. Ce s-a întâmplat cu o parte semnificativă a acestei societăți în ultimii ani de au căzut pradă acestui sindrom? Răspunsul la această întrebare este că acestă societate a regresat, și-a pierdut speranța în domenii precum civilizația, democrația, statul de drept, egalitatea în justiție, educația științifică, egalitatea de șanse, înaintarea bazată pe merit.
