Turcia: Pașaport emis pentru medicul bolnav de cancer concediat prin drecret

Guvernatorul provinciei Adana a anunțat că va fi eliberat pașaport pentru Prof. Dr. Haluk Savaș, bolnav de cancer, în urmă presiunile de pe rețele sociale, potrivit bianet.org

Anunțul a fost publicat în cadrul „circumstanțelor excepționale”, conform articolului 22 din Legea nr. 5682 privind pașapoartele. De asemenea, a fost anunțat, pe 15 mai, că documentele lui Haluk Savaș au fost trimise Ministerului Justiției.

Haluk Savaș, medic și academician a fost concediat, apoi închis după puciul eşuat din 2016. Acesta a fost eliberat printr-un decret legal în timpul stării de urgență. La penitenciar, acesta s-a îmbolnăvit de cancer. Medicul a vrut să plece în străinătate, în Japonia sau în Korea de Sud pentru tratament,dar autoritățile turceşti nu i-a emis paşaport, pe motiv că a fost concediat prin decret.
Luni, pe 13 mai, el povestit pe contul său de twitter ce s-a întâmplat, iar pentru medicul psihiatrul a fost inițiată o campanie pe rețelele de socializare, pentru a-i fi emis paşaportul, printre care s-a lansat o petiție online pe change.org cu titlul „Let Haluk Savaș Live”.

Bolnav de cancer și prizioner în propria țară