Turcia: O mamă care și-a pierdut fiul în accident feroviar, investigată pentru postările de pe Twitter

Autoritățile turce au lansat două investigații asupra unei mame care și-a pierdut fiul într-un accident de tren în nord-vestul Turciei în 2018, sub acuzația de „insultă” la  adresa președintelui Recep Tayyip Erdoğan, precum și a comisiei judecătorești care privește cazul deraierii unui tren , a informat Gazate Duvar.

Pe 31 decembrie 2019, Mısra Öz Sel a spus că se confruntă cu o anchetă din cauza postărilor sale pe  rețelele de socializare și  că va merge la secția de poliție pe 3 ianuarie.

„Procurorul șef Çorlu se ocupă de aceste tipuri de lucruri [investigarea ei] în loc să își facă treaba reală”, a relatat Sel.

Sel și-a pierdut fiul în vârstă de nouă ani, Oğuz Arda, într-un accident de deraiere a trenului în provincia nord-vestică a districtului Çorlu din Tekirdağ, la 8 iulie 2018. Trenul se îndrepta spre Istanbul din Edirne, la granița cu Grecia, când a deraiat în Çorlu . În urma accidentului, 25 de persoane și-au pierdut viața.

Oficialii au spus că accidentul s-a produs din cauza vremii, însă opinii critice au expus imagini cu terenul erodat de sub șinele de tren, spunând că infrastructura era slabă și căile ferate nu erau întreținute corespunzător