COVID-19: Erdogan anunță ridicarea parțială a restricțiilor

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni, că guvernul său intenționează să ridice parțial restricțiile legate de pandemia COVID-19, dar a avertizat că interdicțiile de circulație din weekend vor continua, probabil, până după încheierea Ramadanului, transmite portalul cgtn.com

Președintele a vorbit într-o conferință televizată în urma unei reuniuni a cabinetului, pe fondul scăderii numărului de infecții zilnice, unde a adăugat că Turcia va trimite echipamente de protecție în SUA pentru a ajuta în lupta împotriva virusului.

Erdogan a afirmat că avioanele militare cu măști N-95, costume, ochelari de protecție, viziere și dezinfectanți, urmează să plece, marți, în S.U.A.

Anterior, Ministerul de Interne a anunțat că autoritățile au reținut 402 de persoane în ultimele 42 de zile pentru că ar fi împărtășit postări „false și provocatoare” despre pandemia COVID-19, pe rețelele de socializare.

Conform declarației ministrului, autoritățile turce au inspectat peste 6.000 de conturi de social media, iar cei 402 de suspecți s-au numărat printre 855 deținători de conturi achetați pentru împărtășirea de postări „provocatoare”.

Turcia a anunțat 95 de morți, noi, în ultimele 24 de ore, cel mai mic număr de decese din 11 aprilie. Numărul total de decese se ridică acum la 2.900, cu 112.261 infecții confirmați.