Oficial american : scrisoare către președintele CEDO, după vizita în Turcia

Un politician din America i-a trimis o scrisoare președintelui  Curții Europene a Drepturilor Omului, după ce vizitat Turcia.

Ed Markey, oficial american, a postat pe contul său de Twitter scrisoarea pe care i-a trimis-o lui Robert Spano, prin care îndeamnă instanța să apere miile de cetățenii turci care sunt victimele activităților de epurare la care s-a dedat  guvernul turc.

“ Curtea Europeană a Drepturilor Omului oferă o formă vitală prin care cetățenii turci pot să aibă parte de justiție. Cu toate acestea, mai mult de 33.000 de oameni au trimis cereri către Curte, iar majoritatea au fost respinse. Curtea a susținut că cererile  nu au epuizat toate procedurile locale.

”însă conform unui raport din aprilie 2019 al Human Rights Foundation s-a constatat << ignorarea realității a lipsei  unei soluții viabile din cauza sistemului juridic din Turcia de acum >>” a scris oficialul american, în scrisoare.

Robert Spano, judecătorul șef al Curții Europene a Drepturilor Omului a efectuat o vizită de trei zile în Turcia la invitația Ministerului Justiției din Turcia, eveniment care a stârnit critici din partea oficialilor din opoziție, dar și din Occident, care susțin că vizita lui Spano legitimează practicile nedrepte ale guvernului turc.

Vizita a avut loc în mijlocul tensiunii dintre instanța de la Strasbourg și instanțele turce, deoarece acestea din urmă au declarat recent că nu trebuie să pună în aplicare hotărârile CEDO referitoare la situația judecătorilor demiși și arestați în urma loviturii de stat eșuate.

Aproximativ 500.000 de persoane au fost supuse urmăririi penale după puciul eșuat, potrivit Ministerului Justiției, iar peste 30.000 de adepți Gülen se află după gratii. Peste 150.000 de cetățeni turci au fost concediați după puciul eșuat din 2016, majoritatea fiind funcționari publici din sistemul educational sau juridic. Mai multe rapoarte internaționale indică faptul că incidentele de tortură și de tratamente rele au fost în creștere după lovitura de stat eșuată din 2016, în centrele de detenție turcești.