Mamele s-au întâlnit în Istanbul pentru a sărbători Ziua Mamei şi a-şi vedea copiii
180 de mame din 63 de ţări, ale căror copii învaţă în Turcia s-au întâlnit în Istanbul pentru a sărbători vineri Ziua Mamei. Evenimentul, aflat acum la cea de-a …
Turcia pe Romaneste
180 de mame din 63 de ţări, ale căror copii învaţă în Turcia s-au întâlnit în Istanbul pentru a sărbători vineri Ziua Mamei. Evenimentul, aflat acum la cea de-a …
Încercarea Turciei de a adera la UE a fost subminată în ultimele luni. Astfel, ea s-a depărtat de blocul format din 28 de ţări, potrivit lui Othmar Karas, un …
Turkish Airlines (THY), cea mai importantă companie aeriană şi operator de transport aerian din Turcia, a înregistrat pierderi de 226,3 milioane lire turceşti în primul trimestru din anul 2014, potrivit …
Luni, un accident în trafic ce a avut loc în districtul Şişli din Istanbul a provocat congestionarea traficului din zona asiatică a Istanbulului şi până în zona europeană. Acest lucru …
Cel mai important corp al drepturilor omului din Europa obligă Turcia să plătească zeci de milioane de euro drept compensare Ciprului grecesc. În anul 1974, Turcia a „încălcat drepturile omului” …
Salariu record pentru ajutorul Primului Ministru la Turk Telekom Consilierul economic al Primului Ministru Recep Tayyip Erdogan, Yigit Bulut, a fost numit membru în consiliul celei mai mari companii de …
„Curajul se pedepseşte,” spune un jurnalist dat în judecată de PM Erdogan Can Dundar este un jurnalist şi cronicar cunoscut în Turcia. Acesta a fost dat în judecată de Primul …
Potrivit celui mai recent studiu realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, turcii petrec cel mai mult timp la locul de muncă. Turcia este cea mai puţin fericită ţară industrializată …
Banca Nationala a Germaniei: Prima persoana de origine turca Banu Ejder Ozcan a fost numita Consilier la Banca Nationala a Germaniei. Incepand cu 1 mai, Ozcan a semnat un contract …
Tribunalul nr. 4 din Ankara a anulat interdictia accesului la youtube al İnsitutului de Comunicare a Turciei (TIB). Acum se asteapta reactia TIB-ului, in favorea deciziei sau a insista sa …
Parlamentul Turciei s-a reunit pentru a dezbate dosarul de corupție în care au fost implicați 4 miniştrii. Fiecare ministru a ținut câte un discurs în care s-au apărat pentru ceea …
Cel mai important corp al drepturilor omului din Europa obligă Turcia să plătească zeci de milioane de euro drept compensare Ciprului grecesc. În anul 1974, Turcia a „încălcat drepturile omului” …