Turcia: Turiştii străini nu vor fi plasați în carantină

Turiştii din străinătate care ajung în Turcia, începând de la începutul lunii  iunie, nu vor fi plasați în carantină, ci doar vor fi testați pentru coronavirus, a anunțat ministrul turc al turismului, potrivit unui articol publicat luni, în  ziarul Hurriyet.

Editorialistul notoriu Ertugrul Ozkok a scris că turiştii care sunt testați negativ vor fi trimişi la locurile de cazare.

Citând ministrul turismului, Mehmet Ersoy, Ozkok a mai scris că testele se vor face înainte de punctele de prezentare a paşaportului  şi testarea va dura doar 2-3 minute. 

“Rezultatele vor ieşi în 5-6 ore. Noi vom şti unde a plecat turistul, dacă iese pozitiv, îl vom gasi şi îl vom băga în carantină’’, a explicat ministrul turc, Ersoy.

Stațiile de testare vor fi instalate în aeroporturile turistice, Antalya, İstanbul, şi la trecerile de frontieră cu Grecia şi Bulgaria, İpsala, respectiv Kapıkule, Hamzabeyli.

Turcia a inițiat un proces parțial de reveneri la normal după ce s-a înregistat un număr scăzut de infectați și decese din cauza COVID-19.