Vești noi în turismul medical din Turcia

Autoritățile turce au introdus noi măsuri pentru COVID-19 în turismul medical, potrivit unui articol publicat la cotidianul Hurriyet.

Conform directivelor Ministerul Sănătății, în cazul pacienților care vin în Turcia pentru turism medical, testul pentru COVID-19 nu se va efectua la frontieră sau la aeroporturi, ci la spital.

Următoarele detalii au fost incluse în dispoziția cu nr.81 trimisă de Ministerul Sănătății:

*În spitalul în care pacienții și însoțitorii sunt tratați contra cost li se va efectua un test PCR COVID-19 sau li se va lua o probă pentru testul PCR.

*În cazul în care persoana dorește să se întoarcă în țara sa înainte de 7 zile, se va face testul PCR. Dacă este negativ, pacientul va fi pus imediat sub supravegherea spitalului până la frontieră.

*Dacă persoană termină tratamentul mai devreme de 7 zile, trebuie să aștepte cel puțin 7 zile în spital. După a 7-a zi vor fi testați și dacă rezultatul e negativ vor fi externați.Iar cei care doresc să rămână în Turcia vor putea sta ca turiști în afara spitalului.

*În cazul în care vor finaliza 14 zile de spitalizare și dacă nu au niciun simpton specific COVID-19 vor fi externați fără a fi necesar să testați și pot rămâne ca turiști în Turcia.

Industria turismului medical din Turcia a reluat serviciile pentru oaspeţii străini provenind din 31 de ţări începând de 20 mai. România şi Republica Moldova se numără de asemenea pe lista celor 31 de ţări, potrivit site-ului Anadolu.