Noua Turcie: Nu sa vorbești pana şi sa traiești e o crima (*)

arestari si epurari

În închisorile din Turcia, consultanțele reținutilor cu avocații le sunt supravegheate. Niciunuia nu i se dă voie să noteze elementele esențiale și nici nu se dau scrisorile trimise de către apropiați. De asemenea, dacă vre-un deținut dorește o carte sau un ziar să citească, nu poate doarece le este interzisă această activitate.
Pe scurt, noii justiții turce îi este frică de polițiștii, procurorii, ziariștii sau mai bine zis de reținuții care știu multe despre ilegalitățile și corupția în care sunt implicați Erdogan și familia sa. Ferească Dumnezeu de o revolta înscenată sau de un carambol. Le este teamă până și de cercetarea de către o comisie Europeană a acuzațiilor de tortură din închisori.

Puciul eșuat nu s-a iluminat, dar a avut loc o propagandă de proporții. S-a organizat un mare miting prin care barourile judecătorești, societatea civilă și politică s-au aliniat la palatul lui Erdogan, AK-Saray. Datorită faptului că Erdogan a anunțat mulțimii că puciul eșuat a fost o „binecuvântare din partea lui dumnezeu (Allah)”, aceasta din urmă a acceptat starea de urgență precum o „minune de la Dumnezeu.” cu alte cuvinte, Erdogan a devenit „intermediarul” dintre Dumnezeu și poporul turc.

Trenul a pornit din stație și se îndreaptă cu ultima viteză către abis. Tot poporul a devenit voluntar, combustibilul acestui monstru. Poate așa trebuia să fie…
Poate așa se va ieșii din acest întuneric. Sunt trist. În afară de a mă ruga la Dumnezeu, nu pot face nimic. Eu sunt ziarist, așa că modul meu de a mă ruga pentru cei la ananghie este să scriu și să vorbesc despre chinurile lor. Rugăciune și răbdare…

*Tarık Toros, tr724.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *