La 4 zile după tentativa de puci de pe 15 iulie, a fost suspendat din funcție. A așteptat neputincios finalizarea anchetei, pentru a se putea reîntoarce la serviciu. Însă instituția la care avea funcția, în loc să-l primească la muncă, a hotărât demiterea acestuia. Astfel, fără niciun drept de apărare, în urma unei singure decizii, 20 de ani de muncă s-au dus pe apa sâmbetei.
Foile calendarului arătau data de 18 martie 2017. A ieșit de dimineață din casă, și-a vizitat tatăl întâi de toate, iar apoi s-a dus la sora sa; când a iesit de acolo, a observat că era urmărit de patru mașini. Observând acest lucru, a notat numerele de înmatriculare, marca, culoarea mașinilor și șoferii care se aflau la volan. Acesta i-a înmânat foaia surorii sale spunându-i : „ Ai noștri sunt”.„Dacă pățesc ceva, ceea ce am notat să rămânâ la voi.”
Din acea zi, de la ora 16:32 mi exact, nu a mai avut telefonul deschis. Soția, sora, și tatăl său l-au căutat ore în șir dar nu l-au găsit. După 8 ore ,soția s-a dus la secția de poliție din cartier, i-a informat că soțul ei a fost răpit, le-a dat numerele, marca mașinilor și descrierea persoanelor necunoscute – aparent funcționari ai statului. Aceasta le-a cerut să ţină evidența înregistrărilor convorbirilor de pe rețelele mobile și urmărirea camerelor de supraveghere.
A doua zi, soția sa,cu speranța că poate va primi ajutor, a sunat la colegii sotului, dar nici măcar nu i-au răspuns la telefon. A încercat să ia legatura cu șeful instituției pe site-ul oficial, pentru a cere ajutor, dar în zadar. De parcă pâmantul l-ar fi înghițit pe soțul ei in centrul Ankarei.
După două zile, tatăl său a fost să depună declarație la procuratură. Fiul său nu era nici bolnav, nici o persoană cu care să nu te poți înțelege, nici iresponsabil. Chiar el își educase fiul. Timp de 20 de ani, își încredințase fiul unei instituții respectabile; statul îl cunoștea mai bine pe fiul său dacât el, trebuia să fie găsit. După acele două zile inspaimantatoare, tatăl nu a mai primit nicio veste; au trecut de atunci 14 luni.
M.G.nu era de stânga, socialist, ori evoluționist ,ci era Membru al Serviciului Național de Informații, (MİT). Cum de se face că a dispărut, așa, deodată? Nu se mai știe nimic de el de 440 de zile. Au trecut de atunci o primăvara, o vara, toamna, iarna și încă o nouă primăvară.
Putem depista mentalitea graţie căreia au fost demisi, prin decrete KHK, mii de oameni fără a fi acuzati sau anchetati; unele persoane au fost proscrişi, marginalizati, fiind efectiv scoşi „în afara legii”. Este bine știut că persoanele opuse acestui stat decăzut sunt arestate ziua în amiaza mare, ca sunt omorâte şi torturate, arucate în gropi umplute cu acid – au grijă să nu lase nicio urmă, ca un criminal de cariera. Dar nu s-a mai pomenit până acum ca un agent al Serviciului de Informații să fie dat dispărut . Acesta nu este singurul caz – un alt membru al aceleași organizații, A. O., a fost dat dispărut incepând cu luna noiembrie a anului 2016. Însă, Hakan Fidan, șeful Serviciului de Informații nu suflă nicio vorbă.
După un an și o lună de la răpirea lui M.G., soția sa a fost înștiințată de polițiști că, după un an, i s-a găsit mașina la stația de metrou Sincan Fatih. Soția nu l-a găsit pe M. G însuşi, însa pe data de 22 aprilie 2016 i s-a recuperat mașina. Nu se furase nimic, parbrizul nu avea nici măcar o zgârietură. Dar șoferul încă nu apăruse.
Procuratura, în decursul unei singure luni, a încheiat dosarul. Nu a demarat nicio anchetă. Răpirea, conform Națiunilor Unite, este o crimă împotriva umanității. Persoana care este răpită în primul rând nu mai poate fi protejată prin lege; această acțiune aduce multă suferință atăt celui dispărut cât și familiei. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la identitatea sa ca persoană, are dreptul de a fi lăsat în liberate, dreptul la libertate și siguranță și dreptul de a fi protejat impotriva torturii.
Orice stat are datoria de a nu tolera dispariția persoanelor, de a interzice astfel de practici. Și, pe lângă toate acestea, statul este obligat să ia măsuri legale ,administrative,juridice împotriva infracțiunilor de acest tip.
Niciun ordin oficial nu poate legaliza o răpire . Funcționarii care primesc asfel de ordine nu sunt obligați să le respecte. Insa nici starea de război, nici revolta, nici războiul civil, nici tulburările din rândul populaţiei civile,nici starea de urgență nu legalizează o asemenea formă de represiune. Ar trebui imediat să fie dezvăluit locul în care se află agentul din partea serviciilor de informații M.G și să fie adus nevătămat familiei sale.
În caz că este acuzat de o infracțiune, atunci trebuie adus în fața unui judecător specializat. Răpirea, reținerea ilegală și ținerea îndelungată în arest, sunt forme de practici care încalcă drepturile omului și sunt considerate crime impotriva umanitatii – o formă de tortură teribilă. Fie că cel răpit este Hasan Ocak , fie că este agentul Serviciului de informații MIT, M.G., toată lumea este şi va fi intotdeauna la fel, cât priveşte acest lucru.
Fost deputat Hüseyin Aygün/ Ziarul Birgün
