Un preot ortodox din Turcia a fost arestat sub acuzația de terorism, transmite Independent Turkish.
Preotul Sefer Bileçen, parorh al Biserica Sf. Iacob, din provincia Mardin, a fost arestat pentru „acuzația de terorism”, alături de alți trei asirieni, în timpul unoi raiduri efectuate de către forțele militare, din 9 ianuarie.
Sefer Bileçen a fost arestat după ce un cetățean a depus mărturie împotriva lui, pe motiv că ar fi adăpostit membrii ai Partidului Muncitoresc, considerați teroriști de către guvernul turc. Procuratura a arătat declarațiile date împotriva preotului, declarații care susțin că “membrii PKK au intrat în Biserica Mor Yakup în 2018”.
Curtea s-a pronunțat pentru eliberarea lui Musa Taștekin, Hașo Dinç și Mehmet Bașak sub control judiciar, și în același timp a ordonat arestarea preotului Bileçen sub acuzația de „ajutorare ” a Partidului Muncitorilor(PPK).
Yuhanna Aktaș, președintele Asociației Unităților Asiriene Mardin, a declarat pe 9 ianuarie, că nu li s-a oferit nicio informație cu privire la motivul reținerii preotului.
„Mai întâi i-au dus pe cei reținuți la secția de poliție a satului și apoi la comanda jandarmeriei provinciale Mardin. Nu am putut afla de ce au fost reținuți preotul Sefer și celelalte persoane. Juriștii analizează, dar ni s-a spus că dosarul este confidențial și nu li s-a dat nicio informație”, a declarat Aktaș.
„Biserica Mor Yakup este situată pe Muntele Bagok și nu există nici o casă în jurul ei. Aho Bileçen este foarte tânăr, a părăsit Istanbulul și a venit aici. El este însoțit de doar doi studenți, nimeni altcineva. Nu putem înțelege de ce ar fi reținut un preot „, a adăugat Aktaș.