Familia unuia dintre cei mai cunoscuţi baschetbalişti din Turcia, Enes Kanter, l-a renegat public pe sportiv. Motivul: susţinerea clericului musulman Fethullah Gulen.
Jucătorul în vârstă de 24 ani, care evoluează la Oklahoma City Thunder, a primit ameninţări cu moartea după criticile sale la adresa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan și susţinere lui Gulen.
Familia sa l-a renegat pe Kanter prin vocea tatălui său Mehmet, care a publicat o declaraţie scrisă. ”Îmi cer scuze poporului turc că am un fiu ca el, pe care îl reneg. Noi nu vrem ca el să ne mai poarte numele. L-am avertizat deja referitor la acest subiect al legăturilor sale cu Gulen. Noi nu mai avem veşti de la el de ceva timp”, a explicat tatăl baschetbalistului.