CEDO a decis că arestarea unui înalt magistrat din Turcia în urma puciului esuat din 2016 a fost ilegală

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți, că Turcia a încălcat drepturile la libertate și securitate ale lui Alparslan Altan, fost judecător al Curții Constituționale a Turciei. Instanța a decis ca Turcia să plătească victimei 10.000 de euro pentru daune morale, scrie stockholmcf.org.

Alparslan Altan a fost reținut după o zi de la puciul eșuat din 2016 și a fost arestat preventiv patru zile mai târziu, de un tribunal din Ankara. Pe 15 ianuarie 2018, o instanță locală l-a condamnat pe Altan și a cerut 11 ani de închisoare pentru legăturile cu mișcarea Gülen. Decizia a fost aprobată și de Curtea Supremă din Ankara.

Potrivit Curții Europe a Drepturilor Omului, instanța care a decis închiderea lui Altan nu a oferit „suspiciunea rezonabilă” pentru arest preventiv, iar probele de păstrare a lui Altan în închisoare au fost adunate după inchiderea acestuia.

„Cazul fost înregistrat pe 4 august 2016, la mai mult de două săptămâni după ce reclamantul a fost plasat în arest preventiv”, scrie pe site-ul oficial al instituției, citat de g4media.ro

Guvernul turc a arestat un total de 2.431 de judecători și procurori și a concediat 4.424 de persoane în urma încercării de lovitură eșuate, din 15 iulie 2016. Aproximativ 150.000 de funcționari publici au fost epurați prin decrete guvernamentale.