Partidul lui Erdogan a depus o nouă contestaţie în care cere repetarea scrutinului din Istanbul

UPDATE: Consiliul suprem electoral (YSK) din Turcia a respins marți, solicitarea partidului AKP de a anula voturile a peste 14.000 de funcţionari civili din Istanbul, a anunţat agenţia de stat Anadolu.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) a depus, sâmbătă, o a doua contestaţie pentru anularea alegerilor municipale la Istanbul şi repetarea scrutinului pierdut, în urmă cu trei săptămâni. AKP a invocat faptul că sunt mii de buletine de vot ale unor cetățeni care nu ar fi avut drept de vot, ca urmare a unor decrete guvernamentale, transmite presa turcă.

Vicepreședintele partidului AKP, Ali Ihsan Yavuz a declarat agenției progvernamentala Anadolu că au fost constatați 14.712 de alegători care au fost concediați prin decrete după puciul eşuat. Yavuz a spus că funcționarii și profesorii concediați în valul epurărilor după puciul eşuat, nu ar avea drept de vot. Lista celor concediați a fost adaugată la cerere.
AKP nu a folosit acest motiv pentru alte oraşe pierdute la alegerile locale.
Pe baza rezultatelor iniţiale şi a mai multor renumărări, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP) a câştigat alegerile municipale din cel mai mare oraş al Turciei, cu diferență de 14 mii voturi.