Bolnav de cancer și prizioner în propria țară

Valul arestărilor în cadrul epurărilor masive după 15 iulie 2016 l-a afectat şi pe psihiatrul Haluk Savaş. Acesta a fost concediat, apoi închis. La penitenciar, Savaş s-a îmbolnăvit de cancer. Acesta a a fost spitalizat, unde a fost operat.

După 2 ani de anchetă, a fost achitat. Instanța a anulat interdicția de a părăsi țară. Haluk Savaş a vrut să plece în străinătate, în Japonia sau în Korea de Sud pentru tratament. Dar autoritățile turceşti nu i-a emis paşaport, pe motiv că a fost concediat prin decret.

Luni, pe 13 mai, el povestit pe contul său de twitter ce s-a întâmplat. ‘’Fiind concediat prin decret, poliția Adana nu mi emite paşaport. Medici îmi spun că mai am de 9 luni de trăit. Pentru a fi tratat în străinătate trebuie să mă adresez mai multe instituții. Deci, următoarele nouă luni va trece aşa. Nu sunt sigur, care este mai greu, lupta cu autoritățile neînțelegătoare, sau cu arhangelul?’’ a scris el.

Pentru psihiatrul a fost inițiată o campanie pe rețelele de socializare, pentru a-i fi emis paşaportul. Haluk Savaş le-a mulțumit pentru sprijin și a subliniat: ‘’Pentru a ajunge la tratament, nici nu vreau să ies ilegal din țară prin Evros, rămân aici şi mor’’.