Turcia: Angajați ai Consulatului american, reținuți pentru că ar fi insultat valorile islamice

Doi angajați ai consulatului SUA din Turcia au fost reținuți din cauza unui videoclip în care ar fi “insultat valorile islamice”, a raportat Duvar English.

Autoritățile din sudul provinciei Adana, pe 19 noiembrie, au lansat o anchetă asupra celor doi angajați turci pentru încălcarea articolului 216 din codul penal, care incriminează instigarea publică la ură.

Reținerea celor doi a avut loc în urma publicării pe reţele de socializare a unei înregistrări video în care cele două persoane apar ironizând apa de ”zamzam”, luată de la Mecca şi considerată miraculoasă de către musulmani, în timpul Halloween-ului.

După ce au fost chestionați de poliție, cei doi angajați ai consulatului american au fost eliberați.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA la Ankara, pe 20 noiembrie, a confirmat reținerea și apoi eliberarea celor doi angajați ai consulatului.

„ Regretăm profund orice acțiune a oricăror membri ai personalului nostru care ar implica lipsa de respect pentru orice religie. Videoclipul a fost realizat în mod personal și nu reprezintă în niciun fel opiniile oficiale ale guvernului Statelor Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA.

Reținerea a celor două persoane intervine în contextul în care relaţiile dintre Ankara şi Washington traversează o fază delicată, din cauza unei ofensive lansate de Turcia în Siria împotriva unei miliţii kurde susţinute de Statele Unite. Arestarea mai multor turci care lucrează la reprezentanţe diplomatice americane în Turcia, în ultimii ani, a tensionat deja relaţiilor turco-americane.